Ajuta-mi colegul sa vada din nou! Silviu Rosu isi doreste sa citeasca o carte adevarata!

Intr-o zi nu foarte indepartata am luat parte, impreuna cu colegele mele, la cursurile de literatura ale studentilor din anul I.  Ca niciodata, cursul s-a tinut intr-o salicica cu capacitate nu mai mare de aproximativ 25 de persoane. Noi eram niste audiente boeme, grupate intr-un colt vesel la salii, din lipsa de spatiu si de scaune. Pentru noi era o zi banala, o zi ca oricare alta. La un moment dat, stimata noastra profesoara a inceput sa ne spuna cateva cuvinte despre o poezie patriotica, timp in care s-a facut liniste deplina si s-au nuantat niste bajbaituri robotice. Mi-am ciuliut urechile in toate partile si mi-am invartit ochii pana ce mi-au cazut exact deasupra laptopului colegului meu. Sunetul provenea din castile lui cuplate la laptop, care cred ca ii dadeau un feedback vocal la ceea ce scria. Era orb. Mai tarziu i-am aflat numele si povestea.

Numele lui este Silviu Rosu si este din Iasi. A venit in Cluj pentru a studia la Facultatea de Litere Ubb. El a ramas fara vaz in urma cu zece ani, pe cand era pe clasa a treia. Povesteste ca isi aminteste tot drumul pe care l-a parcurs pana la scoala, unde a ametit brusc si i s-a scurs lumina din fata ochilor. In tot acest timp, Silviu a invatat din nou cum sa traiasca. A invatat alfabetul Braille, a invatat sa lucreze pe calculator, participand si la tabere de specialitate, a invatat sa danseze, sa zambeasca, sa supravietuiasca.

Nu este loc sa il compatimim. Mi-ar fi rusine sa simt un asemenea sentiment fata de el. Eu il admir. Silviu, in situatia lui, este activ la cursuri, merge pe jos de la facultate pana in camin in Hasdeu, isi face singur cumparaturile de la magazinele mici, este foarte inteligent si da, face mai multe lucruri pe care noi, cei sanatosi, nu vrem sa le facem din comoditate.

Povestea lui este foarte dureroasa, profunda, dar plina de sclipire in acelasi timp. Doamna Oana Boc, profesoara care mi-a predat si mie lingvistica in anul I, il descrie ca fiind curios, zambitor si atent si ne cheama pe toti sa „să îl ajutăm pe Silviu să poată vedea din nou, să redescopere chipul mamei sale pe care nu l-a mai putut vedea de zece ani, să poată citi, să poată privi cerul albastru ca ochii lui.”

Mesajul lui Silviu Rosu pentru noi:

Silviu-oglinda

„Bună tuturor, vreau să încep prin a vă mulțumi celor care va veti face timp să-mi citiți mesajul și prin a vă cere iertare celor care-l veți găsi nepotrivit de scris aici. Sunt multe mesajele, zvonurile, poveștile de genul acesta, iar eu mă văd pus în situația de a o scrie acum pe a mea, deși nu știu cum aș putea s-o fac să sune diferit. Este doar… povestea mea, și poate că nu privește pe altcineva, dar vă scriu pentru că am nevoie de voi. Când aveam un an am fost diagnosticat cu glaucom, este o boală care te duce la orbire. După mai multe operații facute greșit, mi-am pierdut vederea de tot. Asta s-a întâmplat când aveam noua ani. În anii următori am reușit să mă obișnuiesc cu gândul, dar nu pentru că m-am resemnat, ci pentru că am înțeles că e nevoie să treacă timpul. Am înțeles că trebuia să am răbdare… Deși am învățat să citesc altfel, deși sunt recunoscător pentru tot ceea ce-am putut să ascult, îmi doresc să citesc o carte adevărată. Eu cred, dar am nevoie ca voi să credeți împreună cu mine, pentru că mi s-a dat șansa unei alte operații care mă poate ajuta să-mi recapăt parțial vederea. Voi lăsa aici conturile prin care cei care vor mă pot ajuta, cu mențiunea ca operația costa 8000 de Euro. Contul în lei este: RO93RNCB059912316633­0002, iar contul în euro este: RO23RNCB059912316633­0001 Ambele conturi sunt deschise la BCR.”

 

L-am privit cu ochii mei. L-as descrie in mii de cuvinte si totusi, nu intraznesc. Ce il caracterizeaza intru totul este linistea. Este un om calm, bland si toate miscarile ii sunt atat de armonioase! Si de fiecare data cand l-am intalnit, zambea…

Mai multe detalii despre situatia lui Silviu, aici:

http://transilvaniareporter.ro/special/cum-asteptat-silviu-zece-ani-sa-citeasca-o-carte-adevarata/

https://www.facebook.com/silviu.rosu.92?fref=ts

 

 

Comenteaza articolul:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s